Îndrăgim vara din numeroase motive. Zile mai lungi, excursii cu prietenii și familia și, firește, vremea mai caldă. Totuși, atunci când soarele își face apariția, ai putea simți că produsele de machiaj și îngrijire pe care le-ai folosit în lunile mai reci lasă senzația de ten încărcat. Pentru un ten ce radiază de sănătate și fericire în zilele toride, încearcă câteva dintre aceste opțiuni mai lejere, dar care asigură protecția necesară.
Îngrijirea pielii: optează pentru un produs de curățare mai lejer
Temperaturile, umiditatea și nivelul crescut de poluare din zilele de vară pot duce la un ten gras și congestionat, care să necesite o curățare temeinică dimineața și seara. Înlocuiește balsamurile sau uleiurile demachiante consistente cu un lapte demachiant sau un gel de curățare, care îți garantează un ten lipsit de orice urme de machiaj, cremă de protecție solară, transpirație sau murdărie, fără a-l lăsa încărcat.
Machiaj: nu sări niciodată peste baza de machiaj
Dacă trebuie să porți machiaj atunci când ieși la soare și nu îți dorești ca acesta să înceapă să se topească după 5 minute, este esențial să acorzi puțin mai mult timp rutinei de dimineață și să aplici o bază de machiaj! Caută o formulă hidratantă și folosește-o după aplicarea unei creme hidratante fără ulei și a unei creme cu FPS, pentru un machiaj de neclintit.
Îngrijirea pielii: folosește un spray facial cu acid hialuronic
Nivelul de hidratare a pielii poate fi mai redus în lunile de vară ca urmare a perioadelor mai lungi de expunere la soare sau într-un birou cu aer condiționat. Așadar, asigură-i tenului mai multă hidratare aplicând din abundență un spray îmbogățit cu acid hialuronic. Acidul hialuronic va echilibra nivelul de umiditate, iar pulverizările regulate pe parcursul zilei, după încheierea rutinei de îngrijire, vor avea un efect revigorant asupra tenului.
Machiaj: înlocuiește fardul de obraz sub formă de pudră cu unul lichid
Dacă tenul tău devine mai gras la expunerea la soare, ai putea simți că fardurile de obraz sub formă de pudră capătă un aspect cretos sau încărcat. Pentru a preveni acest efect și pentru a fi sigură că obrajii tăi au un aspect natural și sănătos, înlocuiește fardul-pudră cu unul lichid, care persistă mai mult la temperaturi ridicate.
Îngrijirea pielii: folosește produse îmbogățite cu vitamina C
Sunt șanse mari ca vara să petreci timp la soare, așadar, protejează-te împotriva expunerii mai ridicate la radicali liberi aplicând un ser bogat în antioxidanți. Vitamina C este deosebit de eficientă și îți va menține pielea protejată, conferindu-i și un plus de strălucire în același timp!
Machiaj: poartă la tine hârtie matifiantă
Dacă îți faci griji în privința luciului nedorit al tenului, hârtia matifiantă îți va fi un ajutor de încredere. Pentru a îndepărta luciul nedorit, nu trebuie decât să aplici ușor un strat de hârtie matifiantă pe piele, care va elimina excesul de sebum sau transpirația. Ulterior, poți aplica și pudră presată, însă puțin luciu are farmecul lui pe timp de vară!
Îngrijirea pielii și machiaj: poartă întotdeauna produse cu FPS inclus
Nu există articol despre îngrijirea pielii pe timp de vară care să nu facă vreo referire discretă la importanța factorului de protecție solară! Imediat ce zilele devin mai lungi și vremea se încălzește, acordă și mai multă importanță produselor cu FPS pentru a-i asigura pielii protecție constantă. O cremă de protecție solară cu spectru larg te protejează atât împotriva razelor UVA (care îmbătrânesc pielea), cât și UVB (care o ard) și ar trebui să fie aplicată la fiecare 2 ore sau chiar și mai des dacă tot intri și ieși din apă.
Crema de protecție solară se folosește după încheierea ritualului de îngrijire a pielii și înainte de aplicarea produselor de machiaj. Nu uita nici de urechi și de gât!