Persoanele cu păr creț natural sunt adesea invidiate de cele cu păr drept, însă dacă ai șuvițe cârlionțate, știi cât de mult efort este necesar pentru ca buclele tale să aibă mereu un aspect sănătos și radios.
Dacă buclele tale nu se bucură de suficientă hidratare, părul poate deveni indisciplinat, se poate rupe și deteriora. Pentru a evita acest coșmar, adoptă trucurile noastre , care te vor ajuta să îți menții hidratat părul creț.
1. Apa este esențială
Ca prim pas pentru un păr hidratat, asigură-te că folosești produse care conțin apă. Apa se află pe primul sau al doilea loc în lista cu ingrediente a produselor pentru păr cu adevărat hidratante, așadar, verifică recipientele pentru a fi sigură că le oferi buclelor tale îngrijirea optimă de fiecare dată când îți speli părul.
2. Înțelegerea ingredientelor
Atunci când îți speli și îți îngrijești părul, caută ingrediente cu rol „umectant”, care împiedică în mod activ pierderea apei din firul de păr, cum ar fi glicerina, mierea și aloe vera. Printre alte ingrediente benefice pentru părul creț se numără uleiul de avocado sau de jojoba. Ar fi bine să optezi pentru produse pe bază de apă și să încerci să eviți formulele pe bază de ulei. Totuși, aceste două ingrediente naturale pătrund în firul de păr și îi oferă hidratare, fiind esențiale pentru a obține bucle bine definite, cu un aspect sănătos.
3. Tunde-ți părul în mod regulat
Vârfurile despicate și firele terne și casante sunt specifice părului creț și uscat, întrucât sebumul, uleiul natural produs la nivelul scalpului, ajunge mai greu la vârfuri. Pentru un aspect sănătos al părului și o stare de bine, scurtează-ți vârfurile la fiecare 8-10 săptămâni.
4. Evită căldura pe cât posibil
Folosirea aparatelor de coafat cu aer cald (cum ar fi uscătoarele de păr și plăcile de îndreptat) îți va deshidrata părul, prin urmare, încearcă să le eviți cu orice preț! Dacă trebuie să folosești un aparat de coafat cu aer cald, asigură-te că l-ai setat la cel mai scăzut nivel de temperatură și folosește uscătorul de păr cu un difuzor pentru a distribui uniform căldura și a le conferi buclelor mai mult volum.
5. Folosește tratamente intens regenerante
Hidratează părul tern și uscat cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână, aplicând un tratament intens regenerant. Pentru rezultate optime, folosește un produs dens, bogat, cu ingrediente hrănitoare, și lasă-l să își facă efectul timp de aproximativ 20-40 de minute.