Indiferent dacă este vorba de cauze ca vremea neprielnică, periatul nemilos sau aparatele de coafat cu aer cald, părul nostru este expus zilnic la mulți factori. Poate fi atât de uscat și deteriorat încât șamponul și balsamul obișnuite nu sunt uneori suficiente pentru a-l revitaliza. Dacă această imagine descrie starea actuală a părului tău, poate că este timpul să ridici ștacheta și să încerci câteva măști pentru repararea părului în timpul somnului.
Cea mai eficientă metodă de reparare a părului deteriorat
Aceste tipuri de tratamente sunt deosebit de apreciate dintr-un motiv: implică puțin efort, însă impactul este maxim. Spre deosebire de o mască pentru păr obișnuită, care este lăsată să își facă efectul pentru 10-20 de minute, o mască de noapte are timp să se absoarbă și să hrănească în timpul somnului firele fragilizate. Este incredibil de eficientă dacă ești ocupată și stresată și nu ai timp pentru tratamente de înfrumusețare în cursul zilei. Clătește părul a doua zi dimineața, când scalpul tău ar trebui să fie calmat, iar părul, fortifiat și strălucitor. Merită efortul, nu-i așa?
Oferă-i părului tău ingredientele potrivite
Înainte de a cumpăra prima mască pentru păr pe care o găsești, este important să verifici dacă poate fi folosită pe timp de noapte (și nu îți va lăsa părul prea uleios a doua zi) sau dacă este potrivită tipului tău de păr. Pentru părul uscat sau un scalp iritat, ar trebui să cauți măști ce conțin ingrediente precum ulei de nucă de cocos și aloe vera, cunoscute pentru proprietățile lor calmante, reparatoare și hidratante. Firele de păr fragile, predispuse la rupere, pot beneficia de pe urma unei măști ce conține ingrediente fortifiante precum aminoacizi și ulei de argan. Nu în ultimul rând, pentru părul indisciplinat sau deteriorat în urma decolorării, expunerii la soare ori coafatului cu aer cald (sau o combinație între cele trei), uleiul revitalizant de camelie și untul de Shea cu efect de netezire sunt două ingrediente-vedetă pe care trebuie să le cauți.
Cum aplici o mască de noapte
Începe cu o cantitate de produs de mărimea unei nuci și adaugă mai mult dacă este necesar. Aplică masca pe scalp, masând părul la rădăcină înainte de a o distribui spre vârfuri. (Dacă ai părul lung și des, împarte-l mai întâi în șuvițe și prinde-l cu clame, apoi aplică masca pe fiecare secțiune de păr).
Trece prin păr un pieptene cu dinți rari pentru a fi sigură că masca este distribuită uniform pe fiecare șuviță. Acoperă-ți capul cu o eșarfă, o căciulă sau o bonetă pentru duș și așază un prosop pe pernă pentru a nu o murdări în timpul nopții.
A doua zi dimineața, spală-ți părul în mod normal, cu șampon, și clătește-l bine. (Dacă folosești de obicei balsam, ar fi indicat să renunți la el de data aceasta, întrucât combinația de mască și balsam ți-ar putea încărca părul). Șterge delicat părul cu un prosop pentru a îndepărta excesul de apă și lasă-l să se usuce în mod natural sau așteaptă până când se usucă în proporție de 80%, apoi folosește uscătorul de păr.
Sfaturi importante
Întrucât măștile pot încărca destul de mult părul, nu uita să îl clătești temeinic a doua zi dimineața pentru a îndepărta orice urmă de produs.
Pentru strălucire suplimentară, clătește-ți la final părul în apă rece ca gheața. Aceasta întinde firele de păr și le asigură un efect reflectorizant, prin urmare, părul tău va fi și mai strălucitor!
Ca ultim pas, aplică pe vârfuri o cantitate mică de ulei pentru păr.