Vrei să te desparți cât mai târziu de sticluța de parfum sau aftershave preferat? Grație acestor trucuri și sfaturi importante, te vei bucura de o persistență superioară a parfumului în timp record.
Nu uita niciodată de crema hidratantă
Momentul perfect pentru pulverizarea aftershave-ului sau a parfumului este imediat după aplicarea cremei, întrucât pielea hidratată asigură o persistență superioară a parfumului. Majoritatea parfumurilor sunt disponibile cu loțiuni parfumate corespondente, concepute pentru a maximiza persistența aromei preferate. Combinația ideală de aplicare constă în îmbinarea gelului de duș, a loțiunii și a apei de toaletă/parfum, așadar, caută seturi complete atunci când vrei să cumperi un parfum
nu aplica produse cu arome diferite în același timp. Dacă nu ai un set de produse, cea mai bună opțiune este să folosești un spray pentru corp foarte ușor și natural, care nu va încărca sau modifica aroma parfumului sau a aftershave-ului.
Pulverizează direct în punctele de puls ale corpului
Deși, înainte de a merge la serviciu, primul impuls poate fi să pulverizezi parfumul direct la încheieturi și pe piept, există și alte zone cărora merită să le acorzi atenție.
Încearcă să pulverizezi în zonele în care vasele de sânge sunt mai aproape de „punctele de puls”, întrucât acestea emană cea mai multă căldură. Zonele cărora ai putea să le acorzi atenție includ gleznele, spatele genunchilor, decolteul și zona din jurul coatelor (da, crede-ne pe cuvânt!).
Nu freca pielea pe care ai aplicat parfum
Nu este indicat să atingi, să întinzi sau să freci pielea pe care ai aplicat parfum sau aftershave. Oricare dintre aceste gesturi ar putea modifica sau afecta aroma aleasă. Aceasta nu va fi eliberată, iar notele parfumului vor fi alterate, ceea ce va afecta aroma în general. În plus, evitând aceste gesturi, te vei bucura de o persistență superioară a parfumului.