Cum se folosește o mască facială
Michelle Hanek de la Marionnaud Baden ne arată cum să pregătim și să folosim în mod corect o mască facială. Măștile faciale oferă hidratare intensă, uniformizează tonul pielii și pot fi folosite cu ușurință acasă. Înainte de aplicare, nu uita să te speli pe față. Lasă masca să acționeze timp de 15-20 de minute pentru hidratare maximă și preseaz-o ușor pe piele. Urmărește videoclipul scurt al lui Michelle pentru a vedea cum să procedezi. Arată fabulos și revigorează-ți tenul.
Machiaj „ochi de pisică” fără efort și în timp record
Vanesa Gascon de la Marionnaud Bilbao Sota ne arată cum să realizăm cu ușurință un machiaj „ochi de pisică”. Acest truc te va ajuta, fără îndoială, să realizezi un look de seară ideal pe timp de vară. Trucul pentru un rezultat perfect: privește drept înainte, trasează „aripa” în sus, pe diagonală, pentru a da impresia de continuare a liniei genelor inferioare și „umple-o” cu tuș. Dacă nu ne crezi, convinge-te singură urmărind acest excelent clip video.
Buze voluptuoase, perfecte oricând
Machiajul buzelor este esențial! Asigură armonie întregului machiaj facial, îți transformă machiajul de zi într-unul de seară și conferă definire feței. Urmărește acest clip video realizat de @pinasene pentru a descoperi ce pași sunt necesari pentru a obține zâmbetul perfect pentru vară. Este important să începi cu un balsam pentru buze hidratant, apoi să îți conturezi buzele începând din centrul acestora spre colțurile exterioare și urmând forma lor naturală, iar la final să aplici culoarea dorită. După ce vei urmări acest clip video, vei cunoaște toate trucurile pentru a arăta senzațional! 😊