Părul cu aspect gros și voluminos este o dorință pentru majoritatea femeilor. Dacă nu sunteți o celebritate cu o echipă fermecătoare disponibilă non-stop pentru a vă ajuta părul să arate mereu imaculat, cum obțineți de fapt acel aspect de păr mare, jucăuș și cu volum? Vă oferim câteva sfaturi grozave pentru a obține chiar dvs. un păr cu volum. Încercați și vedeți!
Totul începe de la rădăcini
Primul pas către un păr fermecător este de a mări volumul și creșterea părului. Este important să masați scalpul și foliculii părului în mod regulat deoarece acest lucru va spori circulația sangvină la foliculi, va spori relaxarea și rezistența rădăcinilor părului, creând un păr cu aspect mai sănătos care se va și simți grozav.
Balsam înainte de șampon
Poate suna ciudat sau pur și simplu să nu pară modul corect dar, într-adevăr, dacă folosiți balsam pe părul dvs. înainte de șamponare, aceasta ajută dacă doriți să oferiți volum părului dvs. Deși balsamul hrănește părul, în același timp îl și încarcă așdar șamponarea de după va înlătura orice reziduuri grele de la balsam și vă va lăsa părul curat și jucăuș. Dacă nu doriți să faceți acest lucru, atunci aplicarea balsamului doar la vârfurile părului după șamponare vă va ajuta să creați volum deoarece va împiedica balsamul să vă încarce părul de la rădăcini.
Schimbați cărarea
Dacă vă coafați părul mereu la fel, acest lucru îl forțează cu timpul să stea neted peste scalp. Pentru a obține o ridicare instantanee, schimbați cărarea pe cealaltă parte la fiecare câteva luni sau de fiecare dată când vă tundeți părul. Acest lucru va crea volum și de asemenea vă va schimba ușor aspectul. Distrați-vă cu asta.
Sfaturi cu privire la uscare
Înainte de a vă usca părul cu uscătorul de păr, pulverizați spray pentru textură voluminoasă în șuvițe pentru extra volum. Țineți capul în jos când părul este încă ud. Uscați părul în această poziție până când este 60% uscat, folosind o perie mare, rotundă deoarece acest lucru va redirecționa rădăcinile și va crea extra volum. Ridicați capul la poziția normală și continuați să uscați părul, folosind degetele pentru a vă ridica rădăcinile. Veți obține astfel un păr mare și jucăuș cu aspect profesional.
Găsiți tunsoarea potrivită
Dacă vă tundeți părul la o singură lungime, aceasta îl va face să pară mai des. Prea multe straturi vă vor face părul să pară ațos. Alegeți o cale de mijloc. Optați pentru tunsori regulate cu câteva straturi adăugate părului pentru a crea volum.
Produse de păr
Șampon uscat
Părul se poate simți uneori extrem de mătăsos și moale după spălare. Pentru a crea volum părului curat, folosiți șampon uscat în șuvițe. Țineți capul în jos și pulverizați șampon uscat peste rădăcini. Coafați ușor părul, scuturând șuvițele cu vârful degetelor. Acest lucru va adăuga instantaneu volum părului dvs.
Sprayuri pentru textură
Gândiți-vă la șampon uscat, fixativ, spray cu sare de mare și tapare, toate într-un singur recipient. Sprayurile pentru textură sunt grozave deoarece funcționează la fel de bine pe părul proaspăt spălat precum și în a doua sau a treia zi după spălare. O pulverizare rapidă la rădăcini vă va adăuga instantaneu volum fără a fi nevoie de tapare. Frumusețea acestor sprayuri constă în faptul că se autofixează, deci odată pulverizate nu mai este nevoie de fixativ.
Pudră pentru volum
Aceasta este grozavă pentru a conferi un volum rapid părului dvs. Pudrele de volum funcționează prin crearea de volum maxim la rădăcini deoarece fiecare șuviță este texturată de pudră. Pur și simplu scuturați pudra direct la rădăcini și masați pudra cu vârfurile degetelor pentru a crea un stil cu volum.
Tapare
Taparea părului este un mod sigur de a crea volum chiar și celor mai subțiri cosițe. Dacă este efectuată corespunzător, poate crea volum și susținere frumoasă dar dacă tapați greșit puteți provoca daune serioase părului dvs. Verificați ghidul pas cu pas Cum Să Vă Tapați Părul pentru a-i oferi volum și farmec.