În fiecare an, ni se prezintă un nou val de tendințe în materie de sănătate, frumusețe și stare de bine. Multe dintre acestea ne vor surprinde pentru cel mult o săptămână, însă unele își vor dovedi eficacitatea și vor continua să fie tot mai apreciate. 2019 nu este un an diferit, iar noi am pregătit o selecție de trei tendințe principale de sănătate și frumusețe, care au avut un impact puternic anul trecut și nu dau semne de dispariție. Așadar, ce este în tendințe în 2019?
Turmericul
Turmericul este o plantă miraculoasă în adevăratul sens al cuvântului! A fost folosit timp de secole în medicina naturistă pentru a menține pielea sănătoasă și curată, pentru sănătatea sistemului circulator și pentru hrănirea întregului corp.
Pigmenții galbeni ai rădăcinii sunt denumiți generic „curcuminoizi” și, alături de uleiul esențial denumit „tumeron”, de asemenea prezent, aceștia îndeplinesc rolul de antioxidanți puternici în organism pentru a ne proteja împotriva radicalilor liberi, care pot afecta organismul. Acesta este doar un motiv pentru care turmericul este atât de special. Printre alte beneficii se numără:
- îmbunătățirea fluxului de sânge către inimă;
- îmbunătățirea fluxului de sânge către ficat, care are o importanță semnificativă asupra sănătății pielii;
- îmbunătățirea echilibrului bacterian din sistemul digestiv;
- reducerea inflamațiilor din organism.
Cum poți include turmericul în dieta ta?
Vei găsi suplimente cu turmeric disponibile pentru consum, însă dacă îți dorești ceva puțin mai delicios, încearcă această rețetă cunoscută ca „Lapte auriu”.
Vei avea nevoie de:
- 1 cană și jumătate de lapte vegetal, ca cel de cocos sau migdale;
- 1 linguriță de praf de turmeric sau 1 bucată de turmeric (~2,5 cm), nedecojit și tăiat în felii subțiri;
- 1/2 de linguriță de praf de ghimbir
- 1 linguriță de praf de scorțișoară sau 1 bastonaș de scorțișoară (~8 cm);
- 1/4 de linguriță de boabe de piper negru întregi;
- 1 linguriță de ulei de cocos virgin;
- îndulcitor natural pentru gust: o opțiune delicioasă este mierea sau siropul de arțar.
Mod de preparare:
Amestecă toate ingredientele într-o crăticioară și adaugă apă dacă este necesar. Fierbe amestecul la foc mic timp de aproximativ 10 minute. Strecoară turmericul și scorțișoara printr-un tifon subțire înainte de consum; de asemenea, poți orna lichidul cu puțină scorțișoară măcinată.
Lagom
Îți mai amintești trendul „hygge” de acum câțiva ani? Stilul de viață danez care ne încuraja pe toți să trăim o viață relaxată și plăcută? „Lagom” este un concept similar preluat din Suedia.
Tradus din limba de proveniență, suedeza, „lagom” înseamnă „potrivit”, „suficient” sau „destul”. Acesta promovează ideea de cumpătare și credința că, dacă folosești doar strictul necesar pentru tine, mai poate rămâne suficient pentru ca ceilalți să fie fericiți.
Cum poți avea un stil de viață mai „lagom”?
Conceptul de „lagom” poate fi aplicat pentru absolut toate aspectele vieții: de la interioarele pe care le alegem pentru căminul nostru până la hainele pe care le cumpărăm și alimentele pe care le consumăm. Suedezii au un stil de viață sustenabil și fac alegeri mai ecologice; hainele pe care le poartă nu sunt delicate sau extravagante și consumă alimente simple, preparate cu măiestrie. Acest stil de viață implică recunoașterea faptului că nu vom găsi neapărat mulțumire în bunurile de care dispunem, ci în lucrurile simple ale vieții, care ne aduc fericire.
Frumusețe scandinavă
Rămânem la prietenii noștri nordici pentru a treia și ultima noastră tendință a anului: frumusețe scandinavă. Similar stilului de viață minimalist, frumusețea scandinavă pune accentul pe ingrediente simple și pure, la fel de frumoase precum peisajele Scandinaviei, Norvegiei, Islandei, Suediei și Finlandei, de unde acestea provin. Bogate în ingrediente organice, naturale și delicate cu pielea, cum ar fi seva de mesteacăn, fructele de pădure cu un conținut ridicat de antioxidanți și algele cu efect calmant, ritualurile de frumusețe scandinavă se axează pe bucuria adusă de o rutină simplificată, care nu este benefică doar pentru piele, ci și pentru mediul înconjurător.