Nu este necesar să îți spunem noi că este un privilegiu să fi primit rolul de domnișoară sau cavaler de onoare la o nuntă. Așadar, dacă ai acceptat recent acest rol cu entuziasm, probabil că știi deja că implică mai mult decât cumpărarea ținutei perfecte și organizarea petrecerii burlacilor/burlăcițelor. Pregătește-te să preiei cu ajutorul nostru și toate celelalte responsabilități pe care le implică acest titlu prestigios. Îți prezentăm o serie completă de sfaturi importante pentru domnișoare și cavaleri de onoare, pentru ca viitorii miri să fie fericiți din ziua logodnei până când vor spune „Da” în fața altarului.
Pentru domnișoare de onoare
În perioada premergătoare nunții
- Oferă-ți ajutorul.
Fiecare mireasă este diferită, însă majoritatea vor avea nevoie de ajutorul domnișoarelor de onoare, chiar dacă nu îți atribuie o serie de sarcini specifice. Consultă-te mereu cu mireasa și întreab-o dacă are nevoie de o mână de ajutor (dacă ai timp!). Dacă îți acceptă ajutorul, încearcă să fii o persoană pe care să se poată baza. - Fii sinceră.
Dacă ai la dispoziție o zi întreagă pentru a merge cu ea să își cumpere rochia, fii alături de ea. Totuși, dacă ai doar o oră liberă în pauza de prânz, iar mireasa așteaptă să îi acorzi întreaga ta atenție, s-ar putea isca tensiuni. Spune-i sincer cu ce poți sau nu poți să o ajuți pentru a evita momentele de panică tipice proaspetelor mirese.
Petrecerea burlăcițelor
Chiar și cele mai organizate și autoritare mirese preferă în secret ca domnișoarele lor de onoare să organizeze petrecerea burlăcițelor. Acesta este momentul optim să iei puțină presiune de pe umerii miresei și să organizezi o zi/seară de distracție în oraș sau chiar o călătorie de weekend.
Ca domnișoară de onoare, vei avea un cuvânt mai important de spus în organizare, așadar, ca punct ideal de plecare, discută cu celelalte domnișoare de onoare și cu nașa pentru a stabili detaliile esențiale: data, bugetul și locul. Cu cât este mai mare grupul de participante, cu atât va fi mai greu de organizat evenimentul. Prin urmare, oricât de mult ți-ai dori să mulțumești pe toată lumea, tot ar putea fi persoane în grup care sunt prea greu de satisfăcut. Dacă planurile încep să o ia razna, gândește-te la mireasă și la dorințele/nevoile ei și reamintește-i grupului ce se sărbătorește în primul rând!
În ziua cea mare
- Preia rolul de poșetă.
Probabil că mireasa nu va avea buzunare sau o poșetă pentru lucrurile ei importante (ruj, telefon, hârtie matifiantă) în ziua nunții. Așadar, pentru a reduce stresul la minimum, asigură-te că ai în permanență la tine aceste articole esențiale sau că știi pe cineva care vă poate ajuta.
- Fii punctuală.
Nu există nicio scuză care să justifice întârzierile în ziua nunții, prin urmare, ia întotdeauna în calcul blocajele din trafic.
Pentru cavaleri de onoare
În perioada premergătoare nunții
- Întâlniți-vă în grup.
Indiferent dacă toți cavalerii de onoare se cunosc bine între ei sau formează un grup mixt și ciudat (cumnatul mirelui, cel mai bun prieten din liceu și vărul de-al treilea scos de pe listă de două ori), este important să vă întâlniți înainte de ziua nunții. Ieșiți la o cafea împreună sau petreceți o zi distractivă în oraș, fie pentru a ajuta cu organizarea petrecerii burlacilor, fie pentru a crea o legătură de grup. - Faceți-vă timp pentru a vă cumpăra costumele Sunt mici șansele de a purta un costum vechi în ziua nunții, prin urmare, acordați-vă timp pentru a merge împreună la cumpărături.
Petrecerea burlacilor
Contrar convingerii populare, acest eveniment nu are exclusiv rolul de a stânjeni mirele la petrecerea de nuntă! Organizați în schimb o zi/seară în oraș sau o călătorie de weekend complet adaptată preferințelor mirelui. Este un fan al sporturilor? Duceți-l pe terenul de antrenament al echipei lui preferate. Este un amator de filme? Lăsați-vă inspirați de filmul lui preferat pentru tematica petrecerii și deghizați-vă toți în personajele lui favorite. O mică atenție la detalii poate crea un impact nebănuit.
În ziua nunții
- Fii pregătit pentru o criză.
Mirele va avea o mulțime de griji pe cap în ziua cea mare, așadar, asigură-te că ești pregătit să acționezi repede în cazul în care este necesar să rezolvi o situație tipică nunților. Asigură-te că mirii au înmânat o listă cu toate persoanele de contact importante unuia sau tuturor cavalerilor/domnișoarelor de onoare. Astfel, dacă limuzina întârzie să apară sau formația este în urmă cu pregătirile, le poți urmări progresul fără a fi nevoie să deranjezi mirele/mireasa. - Verifică respectarea planului de aranjare a meselor. Invitații vor spera că îi poți ajuta în ziua cea mare, așadar, dacă o vezi pe mama Lucia căutându-și locul, fii un adevărat cavaler și condu-o la masa potrivită!