Îți dorești o coafură pe care să o poți adapta cu ușurință oricărui moment al zilei astfel încât să nu ratezi niciun eveniment? Îți prezentăm două idei încântătoare, simple și rapide de coafuri potrivite oricărui moment al zilei, care te vor ajuta să ajungi de la birou pe ringul de dans în cel mai scurt timp!
Care sunt produsele de care am nevoie pentru a obține aceste stiluri?
- o bentiță sau un elastic pentru păr;
- agrafe de păr;
- spray de păr pentru fixare ultraputernică.
Stilul 1: de la coc rapid la coadă de cal joasă și elegantă
Pasul 1: începe cu o coadă de cal joasă.
Obține o coadă de cal joasă prinzând părul cu o bentiță sau cu un elastic pentru păr.
Pasul 2: secționează părul de deasupra bentiței.
Împarte părul de deasupra bentiței în două secțiuni.
Pasul 3: răsucește și introdu părul în spațiul gol creat de cele două secțiuni.
Introdu coada de cal în spațiul gol creat de cele două secțiuni. Răsucește-o până când vei obține un coc din tot părul.
Pasul 4: prinde părul cu agrafe.
fixează cocul cu agrafe sau clame.
Pasul 5: desfă ușor părul din față.
Obține o coafură lejeră desfăcând ușor părul din față.
Pasul 6: aplică fixativ la final.
Pentru un look complet, pulverizează fixativ la urmă.
Transformarea cocului într-o coadă de cal joasă și elegantă
Pasul 1: scoate agrafele care fixează cocul.
Scoate agrafele sau clamele care ajută la fixarea cocului.
Pasul 2: asigură-te că obții o coadă de cal suficient de strânsă.
Desfă părul, lăsând câteva șuvițe răsucite. Strânge părul într-o coadă de cal.
Pasul 3: răsucește o șuviță de păr în jurul cozii.
Răsucește o șuviță de păr în jurul cozii pentru a-i conferi lookului o notă de eleganță și rafinament.
Pasul 4: adaugă volum prin taparea cozii.
Pentru volum suplimentar, tapează ușor coada de cal de la spate.
Pasul 5: aplică fixativ la final.
Pentru un look complet, pulverizează fixativ la final.
Stilul 2: de la coc împletit la împletitură boemă
Pasul 1: împletește secțiunea superioară a părului.
Împletește secțiunea superioară a părului într-o codiță lejeră.
Pasul 2: împletește restul părului
Împarte restul părului în trei secțiuni, inclusiv codița superioară, și împletește-le la un loc.
Pasul 3: prinde părul cu o bentiță sau un elastic.
Prinde părul cu o bentiță, creând mai degrabă o buclă la capăt și nu prinzând părul în întregime.
Pasul 4: rulează codița creând un coc împletit.
Rulează codița la spate și prinde-o bine cu agrafe sau clame.
Pasul 5: aplică fixativ la final.
Desfă ușor părul din față și aplică fixativ la urmă.
Transformarea cocului împletit într-o împletitură boemă
Pasul 1: scoate agrafele.
Scoate toate agrafele care fixează cocul împletit.
Pasul 2: desfă ușor codița.
Pentru un look lejer, desfă ușor codița împletită.
Pasul 3: aplică fixativ
Pentru a fi sigură că lookul tău rămâne intact până la sfârșitul petrecerii, aplică fixativ.
Sperăm că îți vor plăcea aceste coafuri adaptabile, simple, rapide și potrivite oricărui moment al zilei!